Concepția despre sport și orele de sport în Danemarca

Dacă ați fost sau încă sunteți elevi în România, veți înțelege perfect acest post. Este imposibil să nu fi avut măcar o oră de sport la care să nu fi chiulit, la care să îți fi uitat echipamentul acasă, la care să joci volei in blugi etc. Asta pentru că voi considerați că orele de sport nu sunt importante. Considerați că sunt doar o pierdere de timp.

Având anul trecut de ales un opțional pentru anul următor, clasa mea a avut de ales între sport și încă o oră de română, pe lângă cele 5 pe care le aveam deja. Iar asta în condițiile în care la română oră de oră scriam pagini întregi și ne tot plângeam că de ce? Am susținut ora de sport și, în naivitatea mea am crezut că va fi votată de marea majoritate. Cu câteva ore înainte de a se vota, am avut surpriza de a afla că toți votează pentru română. Și când am întrebat de ce, mi s-a răspuns ipocrit: Hai măi Christi, chiar crezi că o să voteze cineva pentru sport? Propoziția asta mi-a închis gura, nu prin claritatea argumentelor prezentate, ci prin prostia de care a dat dovadă. Nu mulți consideră ora de sport de la școală importantă, și chiar dacă pentru mine reprezintă relaxare, alții preferă să mai scrie o oră în plus la română decât să joace un sport. Pentru că handballul este un sport unde alergi de la o poarta la alta fără niciun rost, mi s-a spus odată. Fătucă, handballul, ca orice alt sport, necesită mai mult efort atât psihic cât și fizic decât o oră de română, o carte citită, o plimbarică prin oraș, sau o oră de shopping. Sportul cere disciplină. Sportul e ca matematica. Înveți o mișcare, și o repeți de sute de ori până îți intră în subconștient. Sportul este însă mult mai mult decât matematica. Într-un sport trebuie mereu să improvizezi, trebuie mereu să vii cu ceva nou, și să încerci să fii mai bun decât cel din jur. În timp ce la română, ai luat rezumatul de pe net, și aia e. Chiar dacă aici în Danemarca, se mai întârzie la ore, nu se vine la școală pe motiv de lipsă de chef (pentru că aici ai dreptul să lipsești nemotivat exact 20% din orele unui an) sau altele, la ora de sport (așa-numită idræt aici) elevii se prezintă fără întârziere, la oră fixă, cu echipament și tot ce e nevoie pentru ca activitatea să se desfășoare în condiții normale. Elevii se solicită aici la ora de sport mai mult ca la orice altă oră. Se joacă volei, handball, fotbal, badminton, se fac teste fizice, rezistență, viteză, ștafetă etc. O diversitate de lucruri din care nu ai cum să nu înveți nimic. Majoritatea elevilor din clasa mea fac câte un sport. Chit că e handball, fotbal, badminton sau altul. Iar cei care nu fac un sport, fac chitară, teatru sau altele. Nimeni nu pierde timpul, dar despre asta cred că o să vorbesc altă dată.

O să revin acum la orele de sport de pe plaiurile mioritice. Nu doar că sportul nu reprezintă prea mult în România, dar dacă faci un sport și de școală nu te ocupi așa de atent, ești prost. Te fac profesorii prost până începi să crezi și tu asta. În loc să te respecte pentru că poți face ceva ce ei nu pot, ei te desconsideră. Și poate de asta multă lume e descurajată să facă un sport de performanță, dar poate și datorită condițiilor precare. Am mai vorbit acum ceva timp despre sala de sport a Liceului Pedagogic din Ploiești, unde mi-am petrecut 6 ani de școală. Însă sunt sigur că nu e singurul liceu din țară cu condiții 0 la nivel de activitate fizică și sportivă. Dacă la ora mea de sport, jumătate (sau mai mult) stăteau pe bancă, și 10-13 jucau oră de oră, aici în Danemarca nu există așa ceva. Chiar dacă nu ești bun, joci. Nu spui tu ce joci, ci profesorul, că doar d-aia există o programă școlară. Așa, la final de liceu ieși cu ceva cunoștințe sportive din toate domeniile. Profesorii sunt oameni calificați, care își știu bine meseria. Profesorul meu de sport e un fost antrenor al unei echipe de fotbal din Danemarca, de ligă secundă. Un fel de Vivi Răchită. Și le are, nu glumă. Ne pune la muncă zici că suntem club profesionist. Pe când în România, faci sportul când vrei, pentru că, bineînțeles, cine crezi că o sa voteze sportul? Nicio problemă, nu votați sportul, votați ora de română, și acum scrieți în continuare pagini întregi fără rost, învățați-le, plângeți-vă că scrieți mult, și luați notele pe comentarii downloadate de pe referat.ro. De aceea suntem un popor de grași, care dacă ajung la 65-70 de ani pot spune că au trăit mult. Pentru că nu se face sport. Pentru că nu facem mișcare. Pentru că stăm toată ziua în fața televizorului sau a calculatorului. Pentru că preferăm FIFA în locul unei alergări prin parc. Pentru că în loc să mergem cu gașca la fotbal, noi îi însoțim doar la final, când se duc să bea o bere. Pentru că acum avem mașini, nu mai avem biciclete. De aceea și performanțele sportive scad, pentru că din ce în ce mai puțini se apucă de un sport.

Am fost mereu adept al democrației, libertății și toate celelalte atribute ale acestui mod de conducere. Dar dacă a adus ceva bun comunismul în România, acela a fost disciplina în sport. Au fost performanțe în sport. Vă mai amintiți cum singura Națională de handball care ne bătea era Serbia ? Pe unde ne prindea ne bătea. Era însă singura care avea forța să stea în fața spectaculoasei Naționale ale României. Mai țineți minte că am fost campioni mondiali la handball masculin în 1974? Vice-campioni olimpici în 1986, de asta mai știți? Nu că aș fi trăit eu atunci, dar au fost performanțe așa de mari pentru români, încât au ajuns și la urechile celor născuți după căderea comunismului. Vasile Stângă, Dumitru Berbece, Cristian Gațu, Ștefan Birtalan sau Nicolae Munteanu vă amintesc de ceva? USA 1994, 1 campionat mondiale de fotbal la care România a contat enorm. De asta vă mai amintiți ? Chiar dacă în 1994 nu mai era de ceva timp comunism, dar majoritatea jucătorilor din așa numita Generație de Aur au fost crescuți sub comunism. Asta e, acum ei nu mai pot face performanță, așa că ar trebui lăsate să creasc alte generații. În timp ce aici în Danemarca în handball sunt competiții pentru copii începând de la 12-13 ani, în România începi la 15 probabil. 3 ani pierduți. 3 ani în care danezii învață baza handballului. Dacă o echipă din România cu copii de 15 ani ar fi pusă față în față cu una din Danemarca de același fel, ne-ar bate la fundul gol, pentru că ei au deja în spate 3 ani de antrenamente și jocuri. Aici nu contează la juniorat cât de slab ești, contează să te vadă antrenorul că muncești și că vrei să evoluezi. Joci indiferent cum te cheamă și ce lucreaza tac’tu. Primești încrederea necesară și rareori jucătorii se lasă înainte de a ajunge la stadiul de seniori. Tocmai pentru că lipsa corupției și a intereselor personale puse deasupra celor colective aduc performanță.

Școala la care învăț eu are 3 terenuri de fotbal, unul de 100m. și încă două mai mici. Are 2 săli de sport, mici într-adevăr. Două vestiare cât sălile de clasă. Plus de asta, iarna orele de sport de fac la sala de sport din oraș. Un fel de Olimpia a noastră. Școala închiriază terenul de acolo pentru elevi, ca pe timpul iernii să nu moară de frig afară. Și din nou, toată lumea vine la modul. Nu lipsesc pentru că în viziunea lor sportul este o parte importantă a vieții. Așa că tu, draga mea, în loc să mă întrebi pe mine cine ar vota sportul, mai bine du-te și aleargă o oră prin parc, că mereu ai nevoie și de un pic din culoarea roșie a semaforului când treci strada. Ceea ce, considerând cât de grasă ești, nu mă miră.

~ de SadaK pe Vineri, 14 noiembrie 2008.