Șoferul din 733

Am plecat azi de la școală. O zi normală, ca oricare alta. În fața școlii, așteptau aceleași două autobuze care așteaptă mereu. 34 și 733. 34 pleacă primul. Cu două minute înainte. 733 e cel de-al doilea. 18-le vine mai târziu, e pentru întârziați. M-am urcat, ca de obicei, în 733. Aveam deja abonamentul în mână, ca să îl prezint. Am urcat, am privit către șoferul autobuzului, același mereu. O tipă undeva pe la 45 de ani, simpatică și în același timp politicoasă, chiar dacă majoritatea timpului duce sau ia elevi de la școli.

Am deschis abonamentul pentru a-l prezenta. M-a întâmpinat cu un zâmbet și cu un salut prietenesc. Până acum, nimic ciudat. Mereu face la fel. Dar, ceea ce m-a surprins, a fost că mi-a oferit niște bomboane tradiționale daneze. Azi a fost ziua ei. Am luat, am mulțumit, am spus la mulți ani și m-am așezat pe scaun. Pe rând, toți elevii din gimnaziu care au urcat în autobuz au făcut aceleași lucruri. Unii chiar au refuzat bomboanele, neuitând însă de felicitările ce trebuiau adresate.

Ceea ce vreau să spun nu este că nivelul de civilizație este mult mai mare decât acasă, că v-am bătut destul la cap cu asta. Voiam să vă spun cum ar trebui să se comporte un șofer de autobuz. Sunt campanii aici în care ți se spune să îi zâmbești șoferului. În toate autobuzele vezi aceeași campanie. „Zâmbește-i șoferului tău. Păstrează autobuzul curat. Pentru o mai bună călătorie.” Șoferii de autobuz în România sunt considerați oameni de cea mai joasă speță. Nerespectați, dar mai ales nerespectuoși. Ce, o dată vi s-a întâmplat să mergeți cu autobuzul și să scoată șoferul capul pe geamul mic să vă transmită să nu mai stați la ușă ? Să mergeți să stați pe scaun dacă nu coborâți la următoarea. Să nu mai coborâți și urcați la fiecare stație. Și multe altele. Doar o dată ? N-am degete la mână și la picioare să număr. În mod normal, problema șoferului ar trebui să fie mașina din față, viteza cu care merge, să semnalizeze la timpul potrivit etc, nu să se ocupe el de locul pe care îl ocup eu în autobuz, atât timp cât nu deranjez pe nimeni.

Șoferii de autobuz în România sunt oameni fără studii, sau oameni puturoși. Oameni care n-au chef să facă altceva decât să stea 8 ore în fund în trafic, transpirați vara, cu un maieu pe ei. Li se vede părul de pe burtă și grăsimea slinoasă și vorbesc urât. În trafic sau cu pasagerii. Aici, șoferii sunt importanți. Pentru că în societate fiecare om e important. De la gunoieri până la directori și profesori. Nu se fac diferențe. Șoferii de autobuz au uniformă, dacă vă vine să credeți. Nu vin nici în papuci, nici cu maieu, nici cu bermude. Cel puțin cei de la Sydtrafik. La fel și controlorii din tren sau autobuz. Nu se îmbraca în civili. N-au nici veste reflectorizante, că nu sunt polițiști la rutieră. Se îmbracă și ei tot în uniformă. Cel mai simpatic mi s-a părut un șofer de autobuz pe care îl văd mereu dimineața în stație, în traseul 95. A fost îmbrăcat două-trei zile în costum de Moș Crăciun, de sus până jos. În rest însă, multă disciplină din acest punct de vedere.

Cam asta e concluzia. Șoferii de autobuz nu sunt în niciun caz de cea mai joasă speță, nici chiar în România. Prin simplul fapt că lumea se poartă urât cu ei este pentru că și ei se poartă urât cu pasagerii. Un zâmbet poate face uneori cât multe cuvinte.

~ de SadaK pe sâmbătă, 17 ianuarie 2009.