Primele zile de școală

13 august 2008. Miercuri. Da, în Danemarca unele școli încep cursurile de miercuri. Așa a fost și la Varde Gymnasium, noua mea școală. A fost ca în clasa întăi, în prima zi de școală. Nu cunoști pe nimeni, nu cunoști școala, nu cunoști nimic. Știi doar că de azi va începe o nouă etapă din viața ta. N-am rămas deloc uimit de cât de bine poate arăta o școală dintr-un oraș de 10.000 de locuitori. Arată mult mai bine ca școala mea dintr-un oraș de 300.000 de locuitori, al zilelor noastre din România. Mă așteptam la asta. Am rămas însă uimit de cât de bine am fost primit. După ce mi-am găsit locul în bancă, mi-a apărut de nu știu unde o foaie pe care scria „Welcome Christian to 2D”. Mi-a plăcut gestul lor, și plus de asta mi-a plăcut că am fost tratat ca unul de-al lor, care e în clasa aia de la începuturile ei. M-au primit cu căldură și m-au impresionat. Bineînțeles că nu știau unde e România, dar de ce au hărți în fiecare sală de clasă ? Bineînțeles că am fost întrebat de ce am ales Danemarca, și după ce i-am convins am trecut la lucruri mai serioase (!?), adică invitațiile la petreceri și majorate. Păi cum altfel, a început școala, a început distracția :)). Surprins sau nu, le-am primit pe toate date și celorlalți și am fost rugat insistent să nu lipsesc de la niciuna :). Bineînțeles că nu am putut să îi refuz, chiar dacă aș fi vrut. Cred că primirea lor a fost destul de călduroasă așa încât să mă convingă să accept invitațiile.

În afară de faptul că am propriul dulapior pe coridor (da da, exact ca în filmele americane cu licee) și propriul meu cont pe site-ul liceului, de unde pot lua orarul, temele și multe altele, mai am și niște pauze uriașe. Țin minte că în liceul meu s-au zgârcit așa de mult încât din pauza mare de 20 de minute ne-au făcut-o de 15. Așa cum va fi și din septembrie. Aici cea mai mică pauză e de 15 minute, iar cea mai mare de 30 de minute. Tot ca în filmele americane, toată lumea se adună la prânz pe coridor unde sunt mesele pentru a-și lua prânzul. Clasele se schimbă de la oră la oră, nu înveți toată ziua și tot anul în aceeași clasă. Dacă ai mate, te duci la una dintre cele 3 clase de mate (aflii care este clasa ta de pe site-ul liceului, ce vă spuneam mai devreme), că doar acolo ai tot ce îți trebuie pentru materia respectivă. La fel cu orice altă materie. Profesorii sunt foarte apropiați de elevi, iar aceștia îi strigă pe numele mic. Deci doamnelor Liliana, Margareta, Constanța ș.a.m.d, învățați cât timp aveți de unde! (scurt moment publicitar în cazul în care vreunul dintre foștii mei profesori sau directori dă de blogul meu :D). Să nu mai vorbim că nu am văzut un elev să pună mâna pe burete. Ce e aia? Profesorul îi șterge tabla elevului, nu invers. Și profesorul își șterge singur tabla când vrea să scrie, nu cheamă așa numitul „elev de serviciu”, care chiar, uitasem să vă zic, aici nu există.

Încep să cred că e chiar o plăcere să mergi la școală, și acum îi înțeleg pe străini de ce chiulesc rar, de ce sunt politicoși la școală sau de ce învață bine. Nu o fac doar din obligație sau pentru că știu că e bine pentru viitorul lor, ci și pentru că e o plăcere să înveți acolo. Eram în ora de mate și mă uitam la colega din față (venită din Italia, alt student de schimb) și mă gândeam cum e școala la ea. Dintr-o dată mi-a venit să fac un exercițiu de imaginație (că și-așa nu prea înțelegeam graficele alea de pe tablă) și să pun câțiva dintre colegi în locul meu, în banca a 4-a de la fereastră, a clasei a XI-a GE a Liceului Pedagogic Ploiești. Am privit de la stânga la dreapta încercând să mi-i imaginez pe unii dintre ei în locul meu … și ghici ! nu am putut :) Păi cum să mi-l imaginez pe Kristopher cum o strigă pe doamna directoare pe nume, sau cum să mi-o imaginez pe Ingelise cum vorbește cu Ann în timpul orei? Așa ceva nu se poate în România, că noi trebuie să fim disciplinați ! Ca profesori trebuie să avem grijă de viitorul copiilor noștri, să îi învățăm cât de multe lucruri putem, iar apoi după ce au muncit un an ca niște catâri, să îi furăm la BAC. Să le împuiem capul cu fel de fel de prostii, dar să le punem note mici pentru că nu ne-au salutat pe coridor. Păi … să nu vă salutăm este lipsă de politețe, nu ? Nu domnilor profesori, asta e prostie. Și e din partea dumneavoastră :) Vă respect pentru facultățile făcute și notele bune luate la fel și fel de universități, dar tot proști rămâneți. Dacă eu doar după 3 zile de școală în Danemarca am observat asta, nu știu câte alte lucruri ar putea observa cineva care stă 2 sau 3 ani departe de România.

Cât timp am fost la seminarul de orientare, între 2 și 9 august 2008, am primit de la YFU Danemarca un tricou pe care scrie în felul următor: Do yourself a favor … leave !!! … le-am sugerat că acolo ar fi trebuit să scrie travel în loc de leave pentru că mie mi se pare că sună prea agresiv … ceva de genu’: pleacă, aici nu e bine, cam așa am interpretat eu mesajul. Ei mi-au răspuns că în daneză este o vorbă care se traduce mot-a-mot exact așa cum e scris pe tricouri. Eu cred că ar fi o idee bună să o facem să fie o vorbă românească: Fă-ți o favoare ! Pleacă !! Pe cât de departe poți !!!

~ de SadaK pe vineri, 15 august 2008.