Cartea, calculatorul și conflictul dintre generații

Este unul dintre cele mai puțin dure războaie existente vreodată, însă cel care poate avea pe viitor efecte mai tragice decât cele în urma bătăliilor purtate pe fronturile de luptă. Îl cunoaștem cu toții. Este războiul dintre calculator și carte. De ce să citesc cartea când pot sa mă uit la film, nu ? Și … de ce să citesc acum, la 14-15 ani dacă nu am făcut-o la 6, când m-a pus tata prima dată ? Nu mai bine îi rog pe părinți să îmi ia un laptop nou, ca să pot rula pe el cele mai noi jocuri apărute? Și pe ăsta îl știți cu toții. E copilul din ziua de astăzi …

Cartea. Este acel lucru de dimensiuni mici sau medii, în formă paralelipipedică, cu copertă pe care e scris un autor și un titlu. De ce o prezint? Pentru că sunt copii în ziua de azi, mulți la număr din păcate, care nu au avut niciodată în mână o carte de citit. Cartea este acel lucru care te poate face să înțelegi lumea mai bine decât te pot face profesorii să o înțelegi. Cartea te face să ajungi în lumea imaginară cât ai clipi. Mulți chiar nu știu ce este aia carte, și nu mă refer acum la sensul fizic al cuvântului.

Calculatorul. Este acel lucru, fără de care lumea nu era așa cum este astăzi. Ne-a ajutat mult, ne-a creat locuri de muncă, baze de date, sisteme de securitate, programe de lucru etc. Ajută băncile, firmele, companiile multi-naționale. Asta este partea bună a lor. Calculator este, în același timp, și un mecanism pe care copii își pierd majoritatea timpului lor liber. Cu ajutorul internetului un copil poate face atât de multe lucruri, cum un soldat nu poate face cu toată artileria pe care o are la îndemână pe frontul de luptă. De aceea război. Un război considerat de mulți conflictul dintre generații.

Profesorii de la școală spun des: „Sunteți niște dobitoci, care stați toată ziua cu ochii în handramaua aia și nu faceți nimic !”. Domnule profesor, o generație „ratată” vă transmite că acea handrama se numește calculator. Și vă mai transmite că doar pentru că nu ați avut-o la vremea dumneavoastră, nu înseamnă că noi suntem cei dobitoci. Nu vreau să se înțeleagă că pledez pentru calculator toată ziua. Dimpotrivă. Eu sunt adeptul cărții, dar sunt profund jignit de aceste lucruri spuse de profesori la adresa generației noastre. Pun pariu că dacă în 1980 ar fi fost aceste posibilități, nimeni nu le-ar fi dat la o parte, sub pretextul că ne place să citim. Suntem o generație de ratați și dobitoci pentru că … urmăm cursul dezvoltării acestei lumi, și pentru că ne-am născut cu vreo 45 de ani mai târziu decât voiau unii. Din punctul de vedere al multora, ar trebui încă să muncim pe ogoare de la 14 ani, să purtăm la școală uniforme și numărul matricol pe braț, să nu ne spunem părerea etc.

Eu sunt un fan al seriei „Nașul”, care are trei etape: cartea, filmele, jocul. Eu însă le-am parcurs în ordine invers cronologică, jucând prima dată jocul, vizionând apoi filmele, pentru ca în final să citesc și cartea. Dacă știi cum să iei toate aceste posibilități și să le folosești în avantajul tău atunci la final, satisfacția va fi mult mai mare decât dacă ai vedea doar filmul, sau ai citi doar cartea. Am citit mult în cei 17 ani de viață, dar nu pot spune că există vreo carte care să-mi fi plăcut mai mult sau a cărei acțiune să o fi ținut minte mai bine ca în „Nașul” lui Mario Puzo. Când citeam cartea, deja știam personajele, acțiunea, gradele de rudenie etc. Am citit cartea mai mult din plăcere decât din dorința de a afla ceva nou. Am reușit să îmbin trei lucruri, din generații diferite. Cartea a fost scrisă în 1969, filmele apărute în 1972, 1974 și 1990 iar jocul în 2007. Iată așa, am acumulat informatii dintr-un interval de 38 de ani și am împăcat și generațiile. Și cu ajutorul cărții, si al filmelor, și al jocului.

Îmbinarea acestor lucruri poate fi benefică pentru cel care o face, mai ales că cititul nu mai este în ultima vreme, așa de popular. Poate că văzând filmele, jucând jocul, pe unii îi tentează să vadă de unde a pornit toată chestia asta: de la carte. Și poate o vor citi. Nu este o certitudine, însă merită încercat.

Sunt de părere că părinții trebuie să le bage în sânge copiilor cititul de mici. Fără explicații. Copiii își vor da seama singuri ulterior la ce e bun, sau cel puțin unii dintre ei. Cunosc persoane care spun, nu-mi place să citesc, dar n-au pus mâna în viața lor pe altceva decât pe Scufița Roșie. Părinții trebuie să le explice de mici copiilor ce înseamnă cititul, pentru că mulți chiar nu știu la ce folosește. Ca să dau un exemplu, mi-am întrebat 5 prieteni ce le exprimă lor cuvântul „carte”. Răspunsurile, date de persoane cu vârste între 16 și 24 de ani, au fost mai mult sau mai puțin surprinzătoare și mai mult sau mai puțin exacte:

Persoana 1: cunoaștere / comunicarea cu lumea imaginară.

Persoana 2: aștept ecranizarea și văd filmul.

Persoana 3: totalitatea informațiilor provenite din mai multe domenii, prin intermediul cărora poți reuși în viață.

Persoana 4: citirea unor anumite cărți reprezintă relaxare, altele fiind importante surse de îmbogățire a culturii generale.

Persoana 5: principiul de bază al omenirii.

Pentru început am remarcat că 2 dintre cele 5 persoane nu au înțeles ce le-am întrebat. Una a înțeles cuvântul carte ca pe totalitatea cunoștințelor, în timp ce alta nu a răspuns exact la întrebare, și anume persoana 4. Întrebarea mea a fost ce le exprimă cuvântul carte, nu ce înseamnă să citești o carte. Trecând peste asta, prima și ultima persoană cred că au răspuns destul de bine și conform așteptărilor mele, în timp ce persoana 2 este una dintre multele persoane care preferă filmul în loc să citească romanul, fiind adeptul maximei Filmul bate cartea, derivată din bine-cunoscuta Viața bate filmul. În concluzie am demonstrat că sunt persoane care nu pot exprima ce înseamnă pentru ei o carte, mai ales că unele dintre ele au avut nevoie 5-6 minute de gândire.

Cartea nu poate fi un lucru rău atât timp cât toată lumea o laudă și o recomandă. Doar că uneori pur și simplu nimerești o carte care nu îți place. Și e normal să nu îți placă absolut orice carte, fiecăruia îi surâd anumite genuri.

Și ca să revin, pentru ultima oară, la duelul carte-film, aș vrea să mă adresez tuturor celor care cred că filmul îți poate furniza la fel de multe informații cum îți poate furniza cartea după care a fost scris scenariul. Și vă dau același exemplu: „Nașul” lui Mario Puzo. Pentru cine a văzut primul film din cele trei, personajul Johnny Fontane nu este necunoscut. A venit în ziua nunții lui Connie la Don Corleone să-i ceară o favoare. În film, favoarea se lega de rolul de actor pe care voia să-l primească în filmul lui Woltz. În carte, după ce i-a făcut această favoare, Don i-a garantat viitorul acestuia introducându-l și în industria filmului, ca regizor. O astfel de informație nu apare în film, dar în carte apare. Sau încă un exemplu: cine a văzut filmul poate că nu a înțeles de ce Woltz nu a reacționat brutal față de Don Corleone când a găsit capul retezat al calului în patul său, dar cine a citit cartea, cu siguranță înțelege. Indiferent de cât de lung e filmul, nu îți poate prezenta la fel de multe informații ca și cartea.

Nu știu dacă există, și probabil că dacă există sunt foarte puține, cărți care au fost făcute după filme. Pentru că o carte scrisă după un film ar fi în totalitate la fel ca acesta și probabil tot nu ar depăși 100 de pagini. Pe când filmelor regizate după cărți le lipsesc multe informații care pot fi aflate decât dacă iei romanul în mână și-l citești.

Cartea a apărut prima, înaintea jocului pe calculator sau a filmului. După carte au fost educate generații întregi din care au ieșit oameni de știință sau politicieni de vază ai statelor. Nimeni nu educa în 1750 după filmele de la televizor, pentru că acesta nu exista atunci. Dacă zeci de generații au putut să se ajute de cărți pentru a se dezvolta, atunci nici acum nu e prea târziu ca ele să fie folosite în același scop, nu doar ca să fie puse pe foc. Nimeni nu spune că influența calculatorului nu este bună, pentru că dacă ne gândim bine, viitorul îndepărtat stă doar în tehnică. Au început să se inventeze deja roboți care fac mâncare sau care îi țin animalului preferat de urât atunci când stăpânul lipsește de acasă. Fie că vrem sau nu, ăsta e viitorul, deci să fii un pic educat în tehnică nu strică. Totul este doar că nu trebuie să exagerăm. Copiii nu trebuie să-și piardă toată ziua pe calculator pentru a se juca. Ar putea să-l folosească pentru a învăța ceva de la el dacă tot îl au la dispoziție.

Războiul dintre generații așa cum l-a numit presa trebuie să înceteze pentru că nu face nimic altceva decât să stârnească cele două părți una împotriva celeilalte. Amândouă părțile trebuie să lase de la ele.

Cei mai în vârstă trebuie să înțeleagă ca lumea așa trebuie să se dezvolte. Trebuie să înțeleagă că tehnica face ca informația să se transmită dintr-un colț al Planetei în celălalt mai repede decât își pot urni ei din loc Dacia 1300 producție 1980. Trebuie să accepte aceste lucruri pentru că ei nu pot fi mereu Gică Contra. Lumea se va dezvolta tot așa indiferent că vor ei sau nu.

Iar pentru cei tineri … nu poate exista decât un singur sfat. Și acela este să pună mâna pe carte, pentru că, după cum spuneau 2 versuri inteligente, „trebuie să înveți copile, altfel riști să fie câinele tău mai deștept ca tine !”

~ de SadaK pe miercuri, 2 iulie 2008.