Prima filă de jurnal

Scriu prima filă din jurnalul meu cu exact 41 de zile înainte să mă nasc iar. Mulți nu știți despre ce e vorba. Unii știți. Însă toți vă veți lămuri cum stă treaba. De ce să mă nasc iar? Pentru că începând cu 2 august, o să trăiesc o nouă viață, departe de familie, prieteni, cei dragi, cei mai puțin dragi etc. Anul de schimb începe să fie și în țările din est popular. Visul multora se poate împlini, chiar dacă doar pentru un an. Se deschid căi noi despre care încă nu știu. Voi știi la momentul potrivit. Mă doare gura să tot răspund la aceeași întrebare de zeci de ori: De ce ai luat decizia asta? Ce dracu să le spun la toți, când tinerii din ziua de azi (eu ma exclud de aici) se gândesc numai la bani, șmecherie, mașini etc. Cum pot eu să le spun ca experiența pe care o voi căpăta îmi va ghida toată viața de acum înainte? Cum să le explic? Sau mai bine zis, de ce să le explic? Cine înțelege bine, cine nu, iar bine.

Plec. Departe. Nu știu limba, nu știu de fapt foarte multe lucruri. Nu știu cât de adâncă e prăpastia în care mă arunc. Dar nici nu mă interesează. Cât de rău poate fi? Ce am de pierdut? Oricum, și dacă nu iese bine, am totuși satisfacția că mi-am îndeplinit visul de a trăi în altă țară. Cu părinți. Parinți „adoptibili” dacă vreți așa. Mama și tata pentru un an. Sora mea pentru un an. Vecinii mei pentru un an. Exact cum am spus, altă viață. E ca o povestire în ramă. E o viață în ramă. Cea de-a doua mea viață, inclusă în prima.

Pierd. Familia nu am cum să o pierd, nu? Tot la ei o să revin după un an, și oricum, vom ține legătura. Cu prietenii e mai nasol. Pe ei chiar poți să îi pierzi. Dar e și un lucru bun aici. Experiența asta poate fi o sită prin care se cern prietenii. De-abia aștept să o utilizez. Mai pierd un an școlar, pentru că va trebui să opresc școala aici pentru a pleca. Și ce? Sunt unii care rămân repetenți, și ei pierd un an din viață. Eu nu cred ca se poate spune că pierd un an din viață. Dimpotrivă.

Câștig. Câștig un an. O să mă întorc cu capul ridicat într-o societate unde nu mulți au avut posibilitatea de a trăi cum am făcut-o eu. O să le pot spune atunci ce am câștigat. Indiferent de așteptări și altele, tot la întoarcere voi putea știi sigur ce am pierdut sau câștigat. Nu am auzit niciodată elev de schimb care să se întoarcă în țară și să îi pară rău că a plecat. Și credeți-mă că am văzut mulți, mulți de tot. Tuturor le-a fost bine. Au fost și lucruri grele.

Vor fi și lucruri grele. Mă aștept să fie seri în care să zic maine mă urc în avion și revin … acasă. Și știu că dimineața mă voi trezi liniștit și voi spune că trebuie să trec peste greutăți, să las de la mine. Mă voi spăla, voi coborî la micul dejun, voi spune Godmorgen, hvordan kan du sove ? (Bună dimineața, cum ați dormit?), și asta e totul. Viața cere sacrificii. Cel puțin viața mea, o să tot ceară timp de un an de zile. Viața mea le va primi ! Hotărârea mea crește pe zi ce trece. Optimismul crește și el. Încurajările de care am nevoie nu vin ca dintr-o cascadă, dar cele pe care le primesc, mă fac mai puternic. Ce nu te omoară te face mai puternic. Așa zice o vorbă. La figurat bineînțeles. Danemarca nu mă va omorî, nu mă vai face nici mai puternic. Cum să mă facă puternic? Nu. Mă va face să mă descopăr mai bine pe mine, pe cei de acolo, poporul, obiceiurile etc. Mă va ajuta să îmi dau seama de ce voi face în viață. Îmi va deschide noi căi. Pe care voi păși nu știu, dar cu siguranță voi fi nevoit să aleg una dintre ele. Una dintre ele deschisă de perioada pe care o voi petrece departe de România. Ăsta e răspunsul pentru cine tot întreabă de ce am decis să plec.

Post-ul ăsta poate că e și pentru încurajare, dar cu siguranță că, mai degrabă, este pentru că alături de mine sunt persoane care vor să-mi înteleagă decizia, dar care nu întreaba … de ce? Puține persoane, dar sunt. Reprezintă mult pentru mine. O vorbă spune că îți dai seama de cât ții la cei dragi, doar atunci când îi pierzi. Eu mi-am dat seama cât și la cine țin. E mai ușor ca ei, zeci de amici, să mă uite pe mine. Eu mereu le zic. Voi sunteți câteva zeci, si pierdeți unul. Eu sunt acel „unul”, și pierd zeci. Dacă am dreptate o să mă conving eu pe parcurs. Până acum am avut.

P.S.: Apropo de noua categorie, „Danemarca – o a doua viață”, aici o să postez doar lucruri legate de experiența mea de acolo. O să continui să scriu și în celelalte categorii, bineînțeles.

~ de SadaK pe luni, 23 iunie 2008.