Învinși de propriile arme

Așa am hotărât să denumesc acest editorial. De ce? Pentru că armele de care Milan a profitat ani de ani au fost experiența și unitatea echipei. „Familia” cum o mai numeau unii. Experiența nu poate exista fără ca un jucator să aibă peste 30 de ani, iar o echipă să aibă media de vârstă peste 27-28 de ani. Asta înseamnă oboseală. Oboseală care se acumulează mai ușor atunci când ai 35 de ani, față de perioada când ai 24. E o diferență uriașă care nu se observă la început, dar pe parcurs începe să ”roadă” din tine ca un vierme dintr-un măr. Dovadă, Milan a câștigat și Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală, în decurs de 4 luni și jumătate. Apoi însă Milanul a căzut încet încet, începând să greșească și în Liga Campionilor, acolo unde echipa nu obișnuia să o facă. Și evoluțiile din campionat au fost foarte slabe. Știm că an Milan nu e interesata de Scudetto … dar parcă în acest sezon a fost prea de tot. Cred că nici cel mai pesimist fan rossoner nu s-ar fi gândit că la un moment dat, Milanul va fi mai aproape de un loc retrogradabil, decât de locurile fruntașe. Meciurile de acasă au fost un dezastru. Un clasament arăta aproape de finalul turului, că Milan se află pe loc retrogradabil, într-un clasament al punctelor adunate pe teren propriu. În deplasare Milan a stat mai bine. Mult timp a fost pe locurile fruntașe. În acele momente nimeni nu a putut să își explice de ce AC Milan are parte de această serie de rezultate slabe. În retur Milanul și-a mai revenit, atât acasă, cât și în deplasare. A pierdut însă în meciuri importante, cu Juventus sau AS Roma, dar a reușit să învingă pe Fiorentina, contracandidata la locul 4, care duce în Champions League. Nici Inter nu a scapat neînvinsă. Mulți spun că Milan a ieșit prea repede anul acesta din competiția europeană supremă. Este adevărat. Dar și Barcelona, Liverpool sau Porto (ultimele 3 câștigătoare de Uefa Champions League) au ieșit în anul în care trebuiau să-și apere trofeul, tocmai în optimi, și nu a fost o tragedie. Iată-le anul acesta în semifinale pe amândouă. Arsenal a meritat să treacă mai departe. Milaniștii și-au dorit poate să câștige englezii Liga. Mereu e mai ușor să zici că te-au scos învingătorii, decât să spui că ai fost eliminat și atât. Dar ”Tunarilor” nu le-au mers și cu Liverpool. Nici lor nu le-a mers mai departe, cu Chelsea, și nici londonezilor cu Manchester, noua campioana Europei.

A venit și eliminarea din Coppa Italia în fața celor de la Catania. Singurul lucru bun venit după acea finală este copilul minune de la juniori, Alberto Paloschi. El a reușit să înscrie și la debutul său în Serie A, la doar câteva secunde după ce intrase pe teren, după ce a plasat un voleu la colțul lung al porții apărate de portarul Sienei. A fost chiar prima lui atingere de balon din campionat. A urmat un zâmbet al întregii bănci tehnice, începând cu Carlo Ancelotti și Mauro Tassotti, și terminând cu fiecare jucător de pe banca de rezerve. Milan a sperat până la final, lucru dovedit și de evoluția din meciul cu Inter. 2-1 după un meci extraordinar, și Milan avea un punct față de Fiorentina lui Mutu, care era suspendat pentru ultimele 2 etape ale campionatului. Astfel, principalul pericol pentru Milan dispăruse din echipa Viola. La 4 zile după meciul cu Inter, 8 mai 2008, Berlusconi s-a retras din funcția lui de Președinte al clubului, lăsându-i loc lui Adriano Galliani la conducerea acestuia. Berlusconi a fost nevoit să facă această mutare, el neavând voie să mai dețină o funcție în cadrul clubului rossoner, deoarece de-abia fusese investit în funcția de Prim-Ministru al Italiei. Fiorentina, chiar și fără Mutu, a reușit să învingă acasă pe Parma cu 3-1, cu același scor cu care Milan pierdea pe San Paolo în fața napoletanilor. Fiorentina din nou pe 4, Milan pe 5. Mai era o etapă. Milan avea nevoie de victorie cu Udinese pe San Siro. Torino nu trebuia să piardă acasă cu Viola. 2 șanse din 3 pentru rossoneri. 18 mai 2008 – ultima etapă din campionat. Milan este condusă la pauză de Udinese cu 1-0. Torino 0-0 Fiorentina. Revenirea are loc în a doua repriza, când rossonerii înscriu 4 goluri, pentru un sec 4-1. Unul dintre goluri este înscris de Cafu, care s-a retras în urma acestui meci din cariera de fotbalist. Însă minutul 75 aduce o veste îngrozitoare. Nu de pe San Siro, ci de pe Olimpico din Torino. Osvaldo înscrie pentru 1-0 și califică Fiorentina în UEFA Champions League, sezonul 2008 – 2009. Milan va juca în UEFA.

Dar de ce toate astea? Probabil pentru că transferuri nu au fost făcute, iar băieții e normal să fie obosiți. O echipă ca Milanul trebuie să se bazeze pe 17-18 jucători, nu pe 13. Asta se va întâmpla și în sezonul următor, daca Galliani nu-și pune mintea la treabă, iar Berlusconi banii la bătaie. Berlusconi va investi la Milan în continuare, tot el va fi patronul, doar că nu și pe hârtie. În acte Galliani va conduce. Se vor folosi însă în continuare conturile noului Prim-Ministru de la Roma. Milan-ul a avut cele mai mari performanțe alături de Berlusconi. Oare va fi și de data asta să scoată echipa din ”mocirlă” ? Se vorbește de foarte mulți jucători… Zambrotta (dat mai mult ca sigur din vară pe San Siro), Hugo Lloris (la fel si el, se spune că va veni sigur) Ronaldinho, Shevchenko, Drogba, Benzema, Mario Gomez, Mexes, Robinho, Adebayor sau van Nistelrooy … dar cine știe dacă va veni vreunul ? Milan a semnat deja cu Flamini, dar nu e de ajuns un singur jucător. Francezul a fost adus pe gratis și este un transfer extraordinar. Însă politica de transferuri dusă în ultimii ani nu arată nici pe departe forța financiară pentru a cumpăra unii dintre acești jucători despre care se tot vorbește. Nu ar trebui să ne îndoim de ea, Berlusconi are miliarde de dolari în conturi, este cel mai bogat om din Italia, dar vrea să facă multe cu bani puțini. Mult timp i-au ieșit ”pasențele”, dar s-a cam terminat perioada. Fotbalul s-a schimbat mult în ultimii 10 ani. Berlusconi a cam rămas în urmă, ăsta e adevărul, chiar dacă ne e greu să îl recunoaștem. Indiferent cine va veni sau cine nu, pe departe cel mai bun transfer făcut de Milan în ultimii ani este Alexandre Pato, care a reușit să termine sezonul cu gol la debut și cu 9 goluri înscrise în 18 apariții în Serie A. În cele două apariții din Uefa Champions League nu a reușit să înscrie niciodată.

Cafu și Serginho au declarat că se vor retrage la finalul sezonului. Dupa 5 ani, respectiv 9, petrecuți la Milanello, cei doi brazilieni au hotărât că e cazul să-și agațe ghetele în cui. Maldini va mai rămâne un sezon. Poate ca singurul trofeu care lipsește din vitrina Milan-ului, Cupa UEFA, va fi ridicată în mai 2009 tot de către căpitanul Paolo Maldini, cel care a ridicat nenumărate cupe pentru un singur club: AC Milan. Apoi poate va avea liniștea necesară să se retragă.

Acum să o luam și altfel. Ar fi câștigat oare Milan Liga în 2007 fără experiență de care a dat dovadă? Poate că nu. Să nu uitam de super-meciul făcut pe San Siro contra lui Manchester. Mulți nu înțeleg nici acum ce s-a întâmplat în 2005 și cum a pierdut Milan atunci trofeul, în condițiie în care este o echipa care a dominat anii ’90 și 2000 în fotbal. Milan este cu siguranță echipa care a dominat fotbalul european pe final de secol XX și în primii ani de secol XXI. Poate că este echipa acestei perioade mai clar decât a fost Realul echipa anilor ’50. Doar că se pare că fără niște întăriri la nivel de echipă, și poate și la nivel de ”bancă tehnică”, Milan nu mai poate face față în toate competițiile. Mulți îl susțin în continuare pe Ancelotti. Mulți îi vor pe Lippi, Rijkaard, Benitez, Spalletti și poate și Mourinho.

Nimeni nu știe cum e mai bine. Fanii nu trebuie decât să aștepte și să spere că profesionalismul de care a dat dovadă acest club ani de-a rândul, își va face și de această dată treaba așa cum trebuie.

~ de SadaK pe miercuri, 21 mai 2008.