Viata din spatele unor lentile …

Este unul dintre cele mai puțin dure războaie existente vreodată, însă cel care poate avea pe viitor efecte mai tragice decât cele în urma bătăliilor purtate pe fronturile de luptă. Îl cunoaștem cu toții. Este războiul dintre calculator și carte. De ce să citesc cartea când pot sa mă uit la film, nu ? Și … de ce să citesc acum, la 14-15 ani dacă nu am făcut-o la 6, când m-a pus tata prima dată ? Nu mai bine îi rog pe părinți să îmi ia un laptop nou, ca să pot rula pe el cele mai noi jocuri apărute? Și pe ăsta îl știți cu toții. E copilul din ziua de astăzi …

Cartea. Este acel lucru de dimensiuni mici sau medii, în formă paralelipipedică, cu copertă pe care e scris un autor și un titlu. De ce o prezint? Pentru că sunt copii în ziua de azi, mulți la număr din păcate, care nu au avut niciodată în mână o carte de citit. Cartea este acel lucru care te poate face să înțelegi lumea mai bine decât te pot face profesorii să o înțelegi. Cartea te face să ajungi în lumea imaginară cât ai clipi. Mulți chiar nu știu ce este aia carte, și nu mă refer acum la sensul fizic al cuvântului.

Calculatorul. Este acel lucru, fără de care lumea nu era așa cum este astăzi. Ne-a ajutat mult, ne-a creat locuri de muncă, baze de date, sisteme de securitate, programe de lucru etc. Ajută băncile, firmele, companiile multi-naționale. Asta este partea bună a lor. Calculator este, în același timp, și un mecanism pe care copii își pierd majoritatea timpului lor liber. Cu ajutorul internetului un copil poate face atât de multe lucruri, cum un soldat nu poate face cu toată artileria pe care o are la îndemână pe frontul de luptă. De aceea război. Un război considerat de mulți conflictul dintre generații.

Profesorii de la școală spun des: „Sunteți niște dobitoci, care stați toată ziua cu ochii în handramaua aia și nu faceți nimic !”. Domnule profesor, o generație „ratată” vă transmite că acea handrama se numește calculator. Și vă mai transmite că doar pentru că nu ați avut-o la vremea dumneavoastră, nu înseamnă că noi suntem cei dobitoci. Nu vreau să se înțeleagă că pledez pentru calculator toată ziua. Dimpotrivă. Eu sunt adeptul cărții, dar sunt profund jignit de aceste lucruri spuse de profesori la adresa generației noastre. Pun pariu că dacă în 1980 ar fi fost aceste posibilități, nimeni nu le-ar fi dat la o parte, sub pretextul că ne place să citim. Suntem o generație de ratați și dobitoci pentru că … urmăm cursul dezvoltării acestei lumi, și pentru că ne-am născut cu vreo 45 de ani mai târziu decât voiau unii. Din punctul de vedere al multora, ar trebui încă să muncim pe ogoare de la 14 ani, să purtăm la școală uniforme și numărul matricol pe braț, să nu ne spunem părerea etc.

Eu sunt un fan al seriei „Nașul”, care are trei etape: cartea, filmele, jocul. Eu însă le-am parcurs în ordine invers cronologică, jucând prima dată jocul, vizionând apoi filmele, pentru ca în final să citesc și cartea. Dacă știi cum să iei toate aceste posibilități și să le folosești în avantajul tău atunci la final, satisfacția va fi mult mai mare decât dacă ai vedea doar filmul, sau ai citi doar cartea. Am citit mult în cei 17 ani de viață, dar nu pot spune că există vreo carte care să-mi fi plăcut mai mult sau a cărei acțiune să o fi ținut minte mai bine ca în „Nașul” lui Mario Puzo. Când citeam cartea, deja știam personajele, acțiunea, gradele de rudenie etc. Am citit cartea mai mult din plăcere decât din dorința de a afla ceva nou. Am reușit să îmbin trei lucruri, din generații diferite. Cartea a fost scrisă în 1969, filmele apărute în 1972, 1974 și 1990 iar jocul în 2007. Iată așa, am acumulat informatii dintr-un interval de 38 de ani și am împăcat și generațiile. Și cu ajutorul cărții, si al filmelor, și al jocului.

Îmbinarea acestor lucruri poate fi benefică pentru cel care o face, mai ales că cititul nu mai este în ultima vreme, așa de popular. Poate că văzând filmele, jucând jocul, pe unii îi tentează să vadă de unde a pornit toată chestia asta: de la carte. Și poate o vor citi. Nu este o certitudine, însă merită încercat.

Sunt de părere că părinții trebuie să le bage în sânge copiilor cititul de mici. Fără explicații. Copiii își vor da seama singuri ulterior la ce e bun, sau cel puțin unii dintre ei. Cunosc persoane care spun, nu-mi place să citesc, dar n-au pus mâna în viața lor pe altceva decât pe Scufița Roșie. Părinții trebuie să le explice de mici copiilor ce înseamnă cititul, pentru că mulți chiar nu știu la ce folosește. Ca să dau un exemplu, mi-am întrebat 5 prieteni ce le exprimă lor cuvântul „carte”. Răspunsurile, date de persoane cu vârste între 16 și 24 de ani, au fost mai mult sau mai puțin surprinzătoare și mai mult sau mai puțin exacte:

Persoana 1: cunoaștere / comunicarea cu lumea imaginară.

Persoana 2: aștept ecranizarea și văd filmul.

Persoana 3: totalitatea informațiilor provenite din mai multe domenii, prin intermediul cărora poți reuși în viață.

Persoana 4: citirea unor anumite cărți reprezintă relaxare, altele fiind importante surse de îmbogățire a culturii generale.

Persoana 5: principiul de bază al omenirii.

Pentru început am remarcat că 2 dintre cele 5 persoane nu au înțeles ce le-am întrebat. Una a înțeles cuvântul carte ca pe totalitatea cunoștințelor, în timp ce alta nu a răspuns exact la întrebare, și anume persoana 4. Întrebarea mea a fost ce le exprimă cuvântul carte, nu ce înseamnă să citești o carte. Trecând peste asta, prima și ultima persoană cred că au răspuns destul de bine și conform așteptărilor mele, în timp ce persoana 2 este una dintre multele persoane care preferă filmul în loc să citească romanul, fiind adeptul maximei Filmul bate cartea, derivată din bine-cunoscuta Viața bate filmul. În concluzie am demonstrat că sunt persoane care nu pot exprima ce înseamnă pentru ei o carte, mai ales că unele dintre ele au avut nevoie 5-6 minute de gândire.

Cartea nu poate fi un lucru rău atât timp cât toată lumea o laudă și o recomandă. Doar că uneori pur și simplu nimerești o carte care nu îți place. Și e normal să nu îți placă absolut orice carte, fiecăruia îi surâd anumite genuri.

Și ca să revin, pentru ultima oară, la duelul carte-film, aș vrea să mă adresez tuturor celor care cred că filmul îți poate furniza la fel de multe informații cum îți poate furniza cartea după care a fost scris scenariul. Și vă dau același exemplu: „Nașul” lui Mario Puzo. Pentru cine a văzut primul film din cele trei, personajul Johnny Fontane nu este necunoscut. A venit în ziua nunții lui Connie la Don Corleone să-i ceară o favoare. În film, favoarea se lega de rolul de actor pe care voia să-l primească în filmul lui Woltz. În carte, după ce i-a făcut această favoare, Don i-a garantat viitorul acestuia introducându-l și în industria filmului, ca regizor. O astfel de informație nu apare în film, dar în carte apare. Sau încă un exemplu: cine a văzut filmul poate că nu a înțeles de ce Woltz nu a reacționat brutal față de Don Corleone când a găsit capul retezat al calului în patul său, dar cine a citit cartea, cu siguranță înțelege. Indiferent de cât de lung e filmul, nu îți poate prezenta la fel de multe informații ca și cartea.

Nu știu dacă există, și probabil că dacă există sunt foarte puține, cărți care au fost făcute după filme. Pentru că o carte scrisă după un film ar fi în totalitate la fel ca acesta și probabil tot nu ar depăși 100 de pagini. Pe când filmelor regizate după cărți le lipsesc multe informații care pot fi aflate decât dacă iei romanul în mână și-l citești.

Cartea a apărut prima, înaintea jocului pe calculator sau a filmului. După carte au fost educate generații întregi din care au ieșit oameni de știință sau politicieni de vază ai statelor. Nimeni nu educa în 1750 după filmele de la televizor, pentru că acesta nu exista atunci. Dacă zeci de generații au putut să se ajute de cărți pentru a se dezvolta, atunci nici acum nu e prea târziu ca ele să fie folosite în același scop, nu doar ca să fie puse pe foc. Nimeni nu spune că influența calculatorului nu este bună, pentru că dacă ne gândim bine, viitorul îndepărtat stă doar în tehnică. Au început să se inventeze deja roboți care fac mâncare sau care îi țin animalului preferat de urât atunci când stăpânul lipsește de acasă. Fie că vrem sau nu, ăsta e viitorul, deci să fii un pic educat în tehnică nu strică. Totul este doar că nu trebuie să exagerăm. Copiii nu trebuie să-și piardă toată ziua pe calculator pentru a se juca. Ar putea să-l folosească pentru a învăța ceva de la el dacă tot îl au la dispoziție.

Războiul dintre generații așa cum l-a numit presa trebuie să înceteze pentru că nu face nimic altceva decât să stârnească cele două părți una împotriva celeilalte. Amândouă părțile trebuie să lase de la ele.

Cei mai în vârstă trebuie să înțeleagă ca lumea așa trebuie să se dezvolte. Trebuie să înțeleagă că tehnica face ca informația să se transmită dintr-un colț al Planetei în celălalt mai repede decât își pot urni ei din loc Dacia 1300 producție 1980. Trebuie să accepte aceste lucruri pentru că ei nu pot fi mereu Gică Contra. Lumea se va dezvolta tot așa indiferent că vor ei sau nu.

Iar pentru cei tineri … nu poate exista decât un singur sfat. Și acela este să pună mâna pe carte, pentru că, după cum spuneau 2 versuri inteligente, „trebuie să înveți copile, altfel riști să fie câinele tău mai deștept ca tine !”

Prima semi-finală de la EURO 2008 a pus față în față Turcia și Germania. O echipă a Turciei care se aștepta la un meci greu, și una a nemților care, cel puțin după declarații avea în față o încercare grea. După cum au intrat pe teren însă, outsiderii erau chiar triplii campioni europeni, nemții. 2 bare până în minutul 22, una dintre ele ducând la golul de 1-0 al Turciei. Ugur Boral înscrie din careu printre picioarele lui Jens Lehmann. Cel de-al doilea gol a picat după alte 4 minute, după o super-combinație între Lukas Podolski și Bastian Schweinsteiger, ultimul finalizând după o deviere cu exteriorul. Cel de-al treilea gol al meciului a picat în minutul 79, gol cu capul al lui Klose. Samih Șenturk egalează în minutul 86 și meciul se îndrepta spre prelungiri. Philipp Lahm nu a fost de acord și a trimis Germania în finală după un gol frumos, care l-a făcut de-altfel și omul meciului.

Turcia a fost din primul până în ultimul minut o echipă tare. Spunea cineva că într-o echipă nu trebuie să fie doar cântăreți la pian, ci și cine să-l care. Turcia a fost o echipă plină de persoane care au cărat pianul. O echipă prea puțin tehnică decimată de accidentări și suspendări. Cu doar 3 jucători de câmp și un portar pe banca de rezerve, Turcia nu s-a apărat și a folosit contraatacul cum se așteptau nemții, ci au atacat tot meciul. Nemții au avut nevoie de pauză pentru a înțelege ce li se întâmplă.

Cronica meciului

Mâine se joacă a doua semi-finală, Rusia - Spania. Până și caselor de pariuri le este greu să dea cotele. Va fi un meci care pe care. Cele 2 au fost în aceeași grupă a europeanului, meciul terminându-se atunci 4-1 pentru iberici. Vor avea rușii puterea să se răzbune ?

„Ploiești merită paragraf separat. A fost primul show acolo, și a fost prea tare. Extrem de multă puștime în sală, cred că peste jumătate erau elevi de liceu. Și orice ați putea zice de ei, e clar că știu să se distreze și să ofere energie, deci a iesit ceva bun bun, de-ți venea să te lingi pe microfon Mulțam fain, Ploiești.”

În ghilimele și cu italic. Citat adică! Citatul lui Teo, cel de la Trupa Deko. Pentru cine nu-l știe, păcat. Pentru cine-l știe, nu mai e nimic ce veți afla nou despre el. Nu fac analiza lui Teo. Pur și simplu îl admir. Am fost la acel spectacol de care vorbea, cel din Ploiești. Mi-am luat colegul de bancă, ne-am mințit diriga (de română) că plecăm la teatru pentru a ne sustrage de la ultima ora cu ea și pentru a putea ajunge la spectacol, și-am plecat. Multă lume la Sindicate. Mare show se anunța. Mare show a fost. Așa cum a spus-o chiar Teo. Sunt vulgari. În mod normal interziși sub 18 ani. Am 17 și nu mi-a părut rău că am fost. Pe atunci de fapt, aveam doar 16 și 11 luni :)). Să nu mai vorbim că nu e video pe youtube cu ei pe care să nu îl fi văzut.

Pur și simplu au umor oamenii. Ăsta e adevărul. Sala plină, aplauze, hohote de râs, o tipă ciudată care râdea inimaginabil de comic și de tare (i-au spus într-un fel cei din Deko, dar nu mai țin exact minte cum) și un spectacol reușit.

Am vrut doar să fac introducerea. Partea interesantă de-abia acum urmează. Dacă ai un tată idiot, o mamă care sta mereu cu frica în sân că e posibil ca fata ei să nu mai vină domnișoară acasă, niște părinți care nu ți-au oferit educația sexuală de care are nevoie orice copil, sau niște părinți care nu vor să înjuri (probabil până la vreo 30 de ani) atunci nu te uita la show-uri.

Iată-l pe Teo în diferite spectacole:

Teo@ Cafe Deko - Poliția Animalelor

Teo@ Phoenix Constanța - Despre Iarbă

Teo@ Cafe Deko - Cuvinte Vulgare (preferata mea)

Iată-l și pe Tibi tot în Cafe Deko (Babe în tramvai):

9 iunie. Zurich. România 0-0 Franța. Primul pas spre calificarea în sferturi

Optimism. Declarații încurajatoare.

13 iunie. Zurich. România 1-1 Italia. Al doilea pas spre calificare. Italia și Franța, total demoralizate, aveau nevoie de victorie pentru a se califica mai departe. Totuși, nici așa nu erau sigure pentru că dacă România învingea pe Olanda, noi treceam alături de batavi mai departe.

Mai mult decât optimism. Dorință. Încredere. Declarații incediare.

17 iunie. Berna. România 0-2 Olanda. Victorie total meritată pentru batavi, contra impotentei echipe române. În același timp, Italia învingea Franța cu 2-0. România termina grupa pe 3, Italia trecea alături de Olanda mai departe.

Pesimism. Dezamăgire. Supărare. Nervi. Bătăi de stradă în Capitală. ELIMINARE.

Totul era însă bine. În afară de ceva suporteri (probabil mulți?) supărați pe Mutu, toata lumea încuraja „Naționala”.

21 iunie. Basel. Olanda 1-3 Rusia, după prelungiri. Asta a fost scânteia.

Ca să înțelegeți, ne întoarcem cu un pic timp în urma, mai precis pe 27 martie. România 3-0 Rusia. Scor de for-fait. Presa exulta. Rusia tăcea. „România pragmatică a pedepsit Rusia naivă” spunea pe atunci un cotidian on-line. Și în Rusia nu s-a spus niciodată după acel meci, hai sa-l aducem pe Pițurcă. Ei uite că, în România, după ce (revenim în prezent) Rusia e în semi-finale, se vorbeste despre Hiddink la „Naționala” României. Pentru că e un antrenor de calibru, și pentru că a avut performanțe cu „Naționalele” Olandei, Coreei de Sud, Australiei și acum cu cea a Rusiei, asta nu înseamnă că va avea și cu cea a României. Trebuie bani, bani care nu se investesc în România. Și până la urma, de ce ar trebui demis Pițurcă? DACĂ România se califica mai departe, indiferent de jocul ultra-defensiv prestat, toată lumea l-ar fi lăudat. Totul ar fi fost bine. O vorbă românească spune așa: Dac-avea baba un coi, mergea și ea la război. Deci dacă se califica. Dar până la urmă, cât de departe am fost? La un penalty depărtare. La 5 secunde de concentrare a celui care își așează balonul pe „punctul cu var”. La o lovitură plasată, puternică. Lovitura care a lipsit României. Cu ce e de vină Pițurcă pentru că Adi a ratat acel penalty și pentru ca România nu s-a calificat mai departe? D-asta ar trebui să îl demitem pe Pițurcă, pentru că Adi Mutu a ratat un penalty?

După părerea mea, Mircea Lucescu și Victor Pițurcă sunt cei mai buni antrenori români din prezent. Pe „nea Piți” l-a părăsit norocul, dar asta nu înseamnă că trebuie demis. Până la urma, uitați-vă în clasamentul final al grupei, și observați că o echipă care timp de 8 ani nu a mai mirosit aerul unui turneu final, a terminat deasupra vice-campioanei mondiale. Cum voiați voi, suporterii, să joace România ? Ultra-ofensiv, într-un sistem 4-3-3 … până la urmă un 3-5-2 dacă mă gândesc mai bine, nu ?? Nu mai bine iei puțin, decât să nu iei nimic ? Nu-mi spuneți mie ca Italia nu ne prindea pe contraatac și ne dădea vreo 2 „boabe”. Așa au jucat în 2006, pe contraatac, și au câștigat. Dan Petrescu (dacă nu mă înșel) a spus că noi, românii ne-am mulțumit mereu cu puțin. Păi mai bine cu puțin decât cu nimic.

Conflictul trebuie să se termine, se va termina, eu sper să se termine așa cum a început: cu Pițurcă antrenor principal, Ștefan Iovan secund etc. Și nu-l blamați nici pe Mutu pentru că a ratat (Un penalty nu se apără, se ratează. Și Mutu a făcut la fel). Și Trezeguet a ratat în finala Mondialului din 2006, și Domenech nu a fost demis. Și era totuși o finală de Cupă Mondială, nu un meci de calificare în sferturile unui European.

Eu cred ca băieții s-au descurcat bine, și confirmarea va veni și la Mondialul din 2010, unde nu cred, ci sunt sigur că ne calificăm dacă „nea Piți” o să mai stea pe banca tehnică a „Naționalei”.

Se spune ca Hiddink ar fi bun pe banca României, dar este prea scump. Exact ce spuneam mai sus, banii nu se investesc în România. Aici se fură. Nu e mai ușor așa ? Pițurcă e plătit cu 500.000 euro pe an, în timp ce omologul său olandezo-rus, este plătit de 4 ori mai bine. Mircea Sandu spunea: „Pițurcă rămâne până în 2010. Hiddink e un antrenor mare, care a făcut performanțe, un antrenor scump, dar deocamdată federația nu își permite acest lucru”. Când e vorba de performanță, e scump. Prime nu se dau jucătorilor. Întrebarea mea este unde intră banii ăștia veniți de la UEFA, că jucătorii au trebuit să își plătească din propriul buzunar până și răcoritoarele băute la antrenamente. Așa de ostilă e Federația, și noi chiar credem că îi oferă întreg suportul antrenorului român. Ne înșelăm. Eu unul cred că „șacalii” din fruntea Federației și Ligii Profesioniste ne cred chiar proști. Avem și noi 2 ochi, domnule Sandu ! Vedem și noi cum decurge treaba. Într-o zi Piți pleacă, în alta rămâne, în alta Hiddink e prea scump etc. Eu unul … m-am convins ….

Scriu prima filă din jurnalul meu cu exact 41 de zile înainte să mă nasc iar. Mulți nu știți despre ce e vorba. Unii știți. Însă toți vă veți lămuri cum stă treaba. De ce să mă nasc iar? Pentru că începând cu 2 august, o să trăiesc o nouă viață, departe de familie, prieteni, cei dragi, cei mai puțin dragi etc. Anul de schimb începe să fie și în țările din est popular. Visul multora se poate împlini, chiar dacă doar pentru un an. Se deschid căi noi despre care încă nu știu. Voi știi la momentul potrivit. Mă doare gura să tot răspund la aceeași întrebare de zeci de ori: De ce ai luat decizia asta? Ce dracu să le spun la toți, când tinerii din ziua de azi (eu ma exclud de aici) se gândesc numai la bani, șmecherie, mașini etc. Cum pot eu să le spun ca experiența pe care o voi căpăta îmi va ghida toată viața de acum înainte? Cum să le explic? Sau mai bine zis, de ce să le explic? Cine înțelege bine, cine nu, iar bine.

Plec. Departe. Nu știu limba, nu știu de fapt foarte multe lucruri. Nu știu cât de adâncă e prăpastia în care mă arunc. Dar nici nu mă interesează. Cât de rău poate fi? Ce am de pierdut? Oricum, și dacă nu iese bine, am totuși satisfacția că mi-am îndeplinit visul de a trăi în altă țară. Cu părinți. Parinți „adoptibili” dacă vreți așa. Mama și tata pentru un an. Sora mea pentru un an. Vecinii mei pentru un an. Exact cum am spus, altă viață. E ca o povestire în ramă. E o viață în ramă. Cea de-a doua mea viață, inclusă în prima.

Pierd. Familia nu am cum să o pierd, nu? Tot la ei o să revin după un an, și oricum, vom ține legătura. Cu prietenii e mai nasol. Pe ei chiar poți să îi pierzi. Dar e și un lucru bun aici. Experiența asta poate fi o sită prin care se cern prietenii. De-abia aștept să o utilizez. Mai pierd un an școlar, pentru că va trebui să opresc școala aici pentru a pleca. Și ce? Sunt unii care rămân repetenți, și ei pierd un an din viață. Eu nu cred ca se poate spune că pierd un an din viață. Dimpotrivă.

Câștig. Câștig un an. O să mă întorc cu capul ridicat într-o societate unde nu mulți au avut posibilitatea de a trăi cum am făcut-o eu. O să le pot spune atunci ce am câștigat. Indiferent de așteptări și altele, tot la întoarcere voi putea știi sigur ce am pierdut sau câștigat. Nu am auzit niciodată elev de schimb care să se întoarcă în țară și să îi pară rău că a plecat. Și credeți-mă că am văzut mulți, mulți de tot. Tuturor le-a fost bine. Au fost și lucruri grele.

Vor fi și lucruri grele. Mă aștept să fie seri în care să zic maine mă urc în avion și revin … acasă. Și știu că dimineața mă voi trezi liniștit și voi spune că trebuie să trec peste greutăți, să las de la mine. Mă voi spăla, voi coborî la micul dejun, voi spune Godmorgen, hvordan kan du sove ? (Bună dimineața, cum ați dormit?), și asta e totul. Viața cere sacrificii. Cel puțin viața mea, o să tot ceară timp de un an de zile. Viața mea le va primi ! Hotărârea mea crește pe zi ce trece. Optimismul crește și el. Încurajările de care am nevoie nu vin ca dintr-o cascadă, dar cele pe care le primesc, mă fac mai puternic. Ce nu te omoară te face mai puternic. Așa zice o vorbă. La figurat bineînțeles. Danemarca nu mă va omorî, nu mă vai face nici mai puternic. Cum să mă facă puternic? Nu. Mă va face să mă descopăr mai bine pe mine, pe cei de acolo, poporul, obiceiurile etc. Mă va ajuta să îmi dau seama de ce voi face în viață. Îmi va deschide noi căi. Pe care voi păși nu știu, dar cu siguranță voi fi nevoit să aleg una dintre ele. Una dintre ele deschisă de perioada pe care o voi petrece departe de România. Ăsta e răspunsul pentru cine tot întreabă de ce am decis să plec.

Post-ul ăsta poate că e și pentru încurajare, dar cu siguranță că, mai degrabă, este pentru că alături de mine sunt persoane care vor să-mi înteleagă decizia, dar care nu întreaba … de ce? Puține persoane, dar sunt. Reprezintă mult pentru mine. O vorbă spune că îți dai seama de cât ții la cei dragi, doar atunci când îi pierzi. Eu mi-am dat seama cât și la cine țin. E mai ușor ca ei, zeci de amici, să mă uite pe mine. Eu mereu le zic. Voi sunteți câteva zeci, si pierdeți unul. Eu sunt acel „unul”, și pierd zeci. Dacă am dreptate o să mă conving eu pe parcurs. Până acum am avut.

P.S.: Apropo de noua categorie, „Danemarca - o a doua viață”, aici o să postez doar lucruri legate de experiența mea de acolo. O să continui să scriu și în celelalte categorii, bineînțeles.

9 iunie 2008. La Zurich, România revine în prim-planul fotbalului european, după 8 ani de lipsă de la turneele finale. Toate casele de pariuri dădeau Franța ca favorită certă în acest meci. Dar pe teren meciul nu a fost la fel ca la casa de pariuri. De aceea fotbalul nu e matematică. S-a spus că România a câștigat un punct, Frața a pierdut 2. Nu sunt de acord. După cum s-a jucat, ambele au câștigat un punct.

Pițurcă a pregătit tare bine meciul din punct de vedere tactic. La psihicul jucătorilor ar fi trebuit să mai lucreze, dar cel puțin a știut să așeze echipa în teren. Nu mai știu exact cine spunea că România este o echipă dificilă tocmai pentru că se așează foarte bine în teren. Pițurcă a știut de la început ce vrea. Și-a propus ca România să se apere, și a închis poarta cu ajutorul a 4 fundași și 3 închizători, tocmai ca și în meciul cu Olanda de la Constanța. Aceste două meciuri mi s-au părut foarte apropiate din punct de vedere tactic. Doar ca a lipsit acel moment pe care Goian l-a avut pe fostul stadion „Gheorghe Hagi”. România nu a tras niciun șut pe poartă, și totuși a luat un punct. Nici Franța nu a părut că se zbate foarte mult ca să ia toate cele 3 puncte. Henry nu a intrat, în schimb a debutat Gomis și într-un meci oficial. Găselnița lui Domenech, jucătorul lui Saint Etienne nu a reușit însă să facă multe pe teren față de cel pe care l-a înlocuit, Nicolas Anelka. Benzema a fost cel mai bun jucător francez. Și Ribery s-a apropiat, însă Franța nu m-a impresionat. Nu a arătat ca o candidată la trofeu.

Am văzut pe partea stângă a atacului nostru un Mutu lipsit de inspirație, parcă demoralizat și lovit de cele două știri care au venit cu câteva zile înainte de meciul cu Franța: pierderea bunicii sale și suma pe care o are de plătit la Chelsea. Oare francezul Platini, președintele UEFA, nu are nicio legătură cu asta? Cazul ăsta e pe masa federației europene de ani de zile, și s-a rezolvat (cu verdict negativ pentru român) tocmai cu 2 zile înainte de România - Franța, când toți oficialii se pregăteau să plece spre Austria și Elveția. Sper ca Mutu să fie mult mai periculos cu italienii, pentru ca joacă împotriva celor cărora evolueaza cel mai bine.

Toată lumea e optimistă după meciul cu Franța. Puțini pun însă la socoteală faptul ca Italia a pierdut 3-0 cu Olanda, și că e într-o foame de puncte. Este foarte posibil să vedem vineri o Squadra Azzura mai ofensivă decât am vazut-o vreodată. Campionii mondiali riscă să nu se califice dacă nu iau din meciul cu noi toate cele trei puncte. La fel și noi. Emitem oare pretenții la calificare? Eu am fost mai mereu genul negativist, pentru că dacă spun că România se califică și nu o face, aș fi dezamăgit, dar dacă spun că nu se califică și că ia bătaie de la toată lumea, dar ei fac mult mai mult de atât, normal că voi fi mult mai fericit. Așa că rămân pesimist și spun ca Italia ne va bate vineri seară. Cred chiar că ne va bate foarte rău. Nu văd cum am putea încurca noi campioana mondială în condițiile în care nu am putut duce la capăt 2-3 contraatacuri cu Franța, care nu a arătat că își dorește foarte multe. La început credeam ca Italia și Franța trec mai departe. E posibil ca ele două să rămână acasă dacă România nu pierde cu Italia și Olanda bate Franța. România ar mai avea doar de învins Olanda în ultima etapă, calificata în acele condiții deja de pe primul loc din grupă.

Am dat zilele trecute de un post pe blogul cuiva (habar nu am al cui, și nici nu e foarte important) care mi-a placut la nebunie :)) Mai presus de asta, mai e și adevărat, peste jumătate din tipele pe care le cunosc purtandu-se așa zi de zi. Vă las să-l citiți și să vă convingeți.

P.S.: Textul este copiat integral de aici. Greșelile gramaticale fac și ele parte din „joc”.

10:00 - Mam trezit, vai ce frumos a fost in Banbu aseara. Am baut o apa plata cu lamaie, si am facut vreo 20 de poze in baie, chiar si pe veceu, am vazut eu ca asa se poarta pe hi5.
10:05 - 12:00 - Am pus pe haifaiv noile mele poze in bambu, in noua rochita de la tanti getuta de la etajul doi. Si m`am uitat la alte urate pe de pe hi5, niste naspete si niste lepre toate. Nici una nu are valoarea mea, pe care n-o dau la nimenea! Ma invidiaza toate de mor. Au si de ce, sunt cea mai sucara talentata si invidiata!
12:00 - 13:30 - Am plecat la tanti getuta de la etajul 2, sa-mi iau uimitoarea rochie din satin, pentru aceasta seara, tot in bambu. Mia zis ca se asorteaza perfect satinul verde cu animal printul.
13:30 - 14:30 - Ma machez, astept sa ma sune cocalarul de ionel. Mia promis ca face el cinste cu apa plata cu lamaie din seara asta, deci pe la 22 trebuie sa fiu gata, dar, ma machez de la ora asta, pentru ca pana la 22 am sa plang de vreo 3 ori ca nu ma suna, si in plus, am vazut eu pe net, ca sunt unelea, de fac misto de pitioance. Ce distruse is alea de pe site, eu n`am sa ajung niciodata acolo, pentru ca sunt diva divelor, si unicata. Deci cum spuneam, se amesteca intr-o caldare, tot fondul de ten, crema de fata, perlele pisate marunt, marunt si se baga capul.
14:30 - 16:00 Bun, mam si machiat, ia sami tuguiez buzele si sa le dau cu roz bonbon, ca sa fiu si mai speciala decat sunt, sa ma imbrac si cu noua rochita, dar sami las sanii la vedere, si sa fac vreo 10-15 poze in baie, ia sami iau si ochelarii de soare, ca deh, cine mai e ca mine? Nu se supara nimeni daca fac si vreo 10 poze stand pe veceu.
16:15 - 16:30 Am bagat si pozele astea pe hi5. Cele 430 de poze care le aveam, nu mi se pareau sufieciente ca sa`mi etalez talentul unicat.
16:30 - 17:00 Ma duc la solar pe jos, ca nu mai am bani sa ma duc cu alt mijloc de transport.
17:30 - 18:00 Nu le-am inteles niciodata pe astea care stau doar 10 minute la solar, eu voi sta 30, ca sa ies in evidenta diseara, sa se vada ca sunt bronzata, si ca am bani de solar.
18:00 - 18:30 plang de sparg ca nu a sunat ionel. Doar am zis eu ca e un cocalar tampit, altfel nu imi explic ce e cu burta aia, si ceafa tripla, si burta, si tricoul ala pe care scrie naic.
18:32 A sunat ionel. Stiam eu ca e cel mai tare supermegabenga. Si clar are ceafa groasa pentru ca are minte multa si creier mare. A zis ca diseara vine sa ma ia cu masina lui si ma duce in bambu, dar spera ca nu o sa consum mai mult de o apa plata cu lamaie, ca n`are bani, ca cica are pe cineva afara care-i trimite bani, si nu ia trimis. Eu nu prea cred, eu cred ca munceste, dar e rusine sa recunoasca. E cel ami tare ionel.
18:32 - 19:00 Editez niste poze in care scriu eu + ionel = lav forevar. Sa se stie ca suntem pe sistem binar.
19:05 Ma sunat lenuta de la 4 sami zica ca alea de pe pitipoanca.org au pus poze cu mine, si cu niste comentarii cam nasoale.
19:05 - 20:00 Plang de ciuda ca astea nu stiu cei frumos, si ce inseamna unicata, si rad de frumusetea cu care ma inzestrat dumnezeu.
20:00 - 21:00 Ia sa le trimit un mail in care sa le injur si sa le blestem, creca o sa se tavaleasca pe jos de ciuda, sa le arat ca tot eu is mai presus.
21:05 Pe sait au pus si mail-ul meu, si sunt o gramada care au ras de mine prin comentarii rautacioase.
21:05 - 21:55 plang de ciuda, iar.
22:00 retusez machiajul in caldare, si ma las asteptata de ionelut al meu.
22:30 Mi-au pus si ochelarii de soare, deci is gata de plecare.
22:30:02 Miam dat seama ca am uitat sa fac dus azi. Sper din tot sufletul ca ionelut sa nu simta mirosul campenesc, de sat, chiar, ia sa torn pe mine jumatate de sticla de parfum, la dracu, mirosul campenesc tot persista.
23:00 ajuns in bambu, ce masina castoc are ionelut, pacar ca n`am stiut ca geamurile se deschid automat, si iam rupt ceva de pe acolo
23:05 comandat apa plata cu lamaie
23:06 - 00:45 facut poze in baie la bambu. vai ce tare sunt!
1:00 ionelut vrea sa mergem acasa, ca e obosit
1:30 Ajuns acasa,ce cashtoc m`am distrat in bambu si in seara asta!

Brazilia. Soare. Plajă. Căldură. Copacabana. La ce se gândește lumea prima dată când aude de Brazilia? La plaje, cafea sau la Carnavalul de la Rio ? La niciuna. La fotbal.

5 Cupe Mondiale. 2 Cupe ale Confederatiei. 8 Cupe ale Americii. Pe scurt, cea mai titrată „Națională” de fotbal din lume.

Cariera la „Națională”

Cele mai multe goluri din istoria Braziliei? Pele – 77, urmat de Ronaldo cu 74, Romario cu 71 și Zico cu 66. Cele mai multe apariții? Cafú – 156, urmat de Roberto Carlos cu 125, Rivelino cu 122 și Ronaldo cu 112. Cafú. Aici trebuia să ajungem, pentru că despre el este vorba. Mi-ar fi mult mai ușor să fac un astfel de articol despre mulți alți jucători sau multe alte echipe. E greu sa faci așa ceva despre Cafú. A fost unic. Dacă a apărut de cele mai multe ori în „Naționala” Braziliei, cea mai bună din lume, atunci el de ce nu ar putea fi considerat cel mai bun jucător din lume ? Cafú a apărut în 21 de meciuri la turneele finale mondiale. A câștigat 2, în 1994 și 2002. Este printre puținii fotbaliști care au participat la 4 competiții de acest fel. Este unic atunci când vorbim despre 3 finale de Cupă Mondială consecutive: 1994, 1998 și 2002. A fost căpitanul Braziliei sub comanda lui Wanderley Luxemburgo. Banderola i-a fost luată atunci când la cârma echipei a venit Luis Felipe Scolari, care i-a pus-o pe braț lui Emerson. Dar accidentarea la umăr a lui Emerson i-a permis lui Cafú să o poarte din nou. Unul dintre momentele memorabile ale lui a fost în 2002, când după victoria 2-0 cu Germania din finala Cupei Mondiale, brazilianul a țipat cât a putut de tare pentru soția lui, „Regina, eu te amo”, în timp ce ridica trofeul.

În 2006 Brazilia a fost eliminată în sferturi de către Franța, iar antrenorul Carlos Alberto Parreira a fost criticat pentru că păstrează în echipă veterani cum sunt Cafú și Roberto Carlos, care aveau atunci 36, respectiv 33 de ani. La întoarcerea în Brazilia, considerată rușinoasă de către fanii echipei, Cafú a fost printre puținii jucători care au vorbit presei despre eșecul de la Mondialul din Germania. Și-a exprimat atunci dorința de a evolua și în 2010 la Cupa Mondială, așa putând deveni singurul jucător din lume care a evoluat la 5 turnee finale ale Cupei Mondiale.

Cafú a fost nominalizat de către Pele pe lista celor 100 de mari fotbaliști din istoria fotbalului în martie 2004.

Cariera la echipele de club

Cafú a evoluat pentru prima dată în tricoul lui Sao Paolo, cu care a câștigat Copa Libertadores în 1992 și 1993, fiind denumit și cel mai bun jucător din America de Sud în 2004. În 1994 a ajuns la Juventude, urmatorul sezon terminându-l la Real Zaragoza în Spania. S-a întors pentru un an la Palmeiras, după care a fost observat din nou de către o echipa din Europa: AS Roma. A petrecut acolo, conform declarațiilor sale, o perioadă minunată și prosperă a carierei sale. În 6 ani de zile a câștigat un Scudetto și a ajuns în finala Cupei Italiei în 2003.

A preferat să se transfere la AC Milan, în loc să aleagă o ofertă bănoasă din partea japonezilor de la Yokohama F. Marinos, care voiau să dea o lovitură de imagine. Cu rossonerii a câștigat un Scudetto în 2004, Liga Campionilor în 2007, Supercupa Europei în 2007 și Cupa Intercontinentală tot în acelasi an al apogeului său din punct de vedere al trofeelor câștigate. S-a dovedit a fi o decizie mult mai bună decât plecarea departe de Europa sau chiar de Brazilia.

Pe 16 mai 2008 a decis să se retragă alături de bunul său prieten, brazilianul Serginho. Dacă acesta din urmă va deveni scouter pentru AC Milan, Cafú va continua să joace fotbal în Brazilia și va reveni cel mai probabil la Sao Paolo, echipa unde și-a început cariera.

A reușit să înscrie un gol în ultimul meci din campionat al rossonerilor, 4-1 cu Udinese, meci care din păcate nu a contat foarte mult, Fiorentina reușind să se califice în UEFA Champions League. Odată cu retragerea lui Cafú se oprește și dominația Milanului în Liga Campionilor. Cel puțin pentru un sezon. Toți așteaptă mari transferuri și revenirea Milanului la „masa bogaților”, ca să folosesc o expresie des utilizată în România.

Numele său adevărat este Marcos Evangelista de Moraes, lui spunându-i-se Cafú deoarece a fost deseori comparat cu Cafuringa, jucător brazilian legendar din anii ‘70.

Cafú. 4 litere, un cuvânt, si mult mai simplu, un jucător unic în lume. Dacă va continua să joace pentru Sao Paolo are șanse ca la 40 de ani să evolueze la ultimul său turneu final. Așa ar putea deveni unic și oficial, fiind singurul jucător de fotbal care participă la 5 Cupe Mondiale.

Cafú: „Nu o să uit niciodată perioada petrecută la Milan pentru că au fost 5 ani grozavi. Am câștigat tot ce se putea câștiga și cred că e cazul să mă retrag.” a spus Cafú la ultima sa conferință de presă de la Milanello.

Așa am hotărât să denumesc acest editorial. De ce? Pentru că armele de care Milan a profitat ani de ani au fost experiența și unitatea echipei. „Familia” cum o mai numeau unii. Experiența nu poate exista fără ca un jucator să aibă peste 30 de ani, iar o echipă să aibă media de vârstă peste 27-28 de ani. Asta înseamnă oboseală. Oboseală care se acumulează mai ușor atunci când ai 35 de ani, față de perioada când ai 24. E o diferență uriașă care nu se observă la început, dar pe parcurs începe să ”roadă” din tine ca un vierme dintr-un măr. Dovadă, Milan a câștigat și Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală, în decurs de 4 luni și jumătate. Apoi însă Milanul a căzut încet încet, începând să greșească și în Liga Campionilor, acolo unde echipa nu obișnuia să o facă. Și evoluțiile din campionat au fost foarte slabe. Știm că an Milan nu e interesata de Scudetto … dar parcă în acest sezon a fost prea de tot. Cred că nici cel mai pesimist fan rossoner nu s-ar fi gândit că la un moment dat, Milanul va fi mai aproape de un loc retrogradabil, decât de locurile fruntașe. Meciurile de acasă au fost un dezastru. Un clasament arăta aproape de finalul turului, că Milan se află pe loc retrogradabil, într-un clasament al punctelor adunate pe teren propriu. În deplasare Milan a stat mai bine. Mult timp a fost pe locurile fruntașe. În acele momente nimeni nu a putut să își explice de ce AC Milan are parte de această serie de rezultate slabe. În retur Milanul și-a mai revenit, atât acasă, cât și în deplasare. A pierdut însă în meciuri importante, cu Juventus sau AS Roma, dar a reușit să învingă pe Fiorentina, contracandidata la locul 4, care duce în Champions League. Nici Inter nu a scapat neînvinsă. Mulți spun că Milan a ieșit prea repede anul acesta din competiția europeană supremă. Este adevărat. Dar și Barcelona, Liverpool sau Porto (ultimele 3 câștigătoare de Uefa Champions League) au ieșit în anul în care trebuiau să-și apere trofeul, tocmai în optimi, și nu a fost o tragedie. Iată-le anul acesta în semifinale pe amândouă. Arsenal a meritat să treacă mai departe. Milaniștii și-au dorit poate să câștige englezii Liga. Mereu e mai ușor să zici că te-au scos învingătorii, decât să spui că ai fost eliminat și atât. Dar ”Tunarilor” nu le-au mers și cu Liverpool. Nici lor nu le-a mers mai departe, cu Chelsea, și nici londonezilor cu Manchester, noua campioana Europei.

A venit și eliminarea din Coppa Italia în fața celor de la Catania. Singurul lucru bun venit după acea finală este copilul minune de la juniori, Alberto Paloschi. El a reușit să înscrie și la debutul său în Serie A, la doar câteva secunde după ce intrase pe teren, după ce a plasat un voleu la colțul lung al porții apărate de portarul Sienei. A fost chiar prima lui atingere de balon din campionat. A urmat un zâmbet al întregii bănci tehnice, începând cu Carlo Ancelotti și Mauro Tassotti, și terminând cu fiecare jucător de pe banca de rezerve. Milan a sperat până la final, lucru dovedit și de evoluția din meciul cu Inter. 2-1 după un meci extraordinar, și Milan avea un punct față de Fiorentina lui Mutu, care era suspendat pentru ultimele 2 etape ale campionatului. Astfel, principalul pericol pentru Milan dispăruse din echipa Viola. La 4 zile după meciul cu Inter, 8 mai 2008, Berlusconi s-a retras din funcția lui de Președinte al clubului, lăsându-i loc lui Adriano Galliani la conducerea acestuia. Berlusconi a fost nevoit să facă această mutare, el neavând voie să mai dețină o funcție în cadrul clubului rossoner, deoarece de-abia fusese investit în funcția de Prim-Ministru al Italiei. Fiorentina, chiar și fără Mutu, a reușit să învingă acasă pe Parma cu 3-1, cu același scor cu care Milan pierdea pe San Paolo în fața napoletanilor. Fiorentina din nou pe 4, Milan pe 5. Mai era o etapă. Milan avea nevoie de victorie cu Udinese pe San Siro. Torino nu trebuia să piardă acasă cu Viola. 2 șanse din 3 pentru rossoneri. 18 mai 2008 – ultima etapă din campionat. Milan este condusă la pauză de Udinese cu 1-0. Torino 0-0 Fiorentina. Revenirea are loc în a doua repriza, când rossonerii înscriu 4 goluri, pentru un sec 4-1. Unul dintre goluri este înscris de Cafu, care s-a retras în urma acestui meci din cariera de fotbalist. Însă minutul 75 aduce o veste îngrozitoare. Nu de pe San Siro, ci de pe Olimpico din Torino. Osvaldo înscrie pentru 1-0 și califică Fiorentina în UEFA Champions League, sezonul 2008 - 2009. Milan va juca în UEFA.

Dar de ce toate astea? Probabil pentru că transferuri nu au fost făcute, iar băieții e normal să fie obosiți. O echipă ca Milanul trebuie să se bazeze pe 17-18 jucători, nu pe 13. Asta se va întâmpla și în sezonul următor, daca Galliani nu-și pune mintea la treabă, iar Berlusconi banii la bătaie. Berlusconi va investi la Milan în continuare, tot el va fi patronul, doar că nu și pe hârtie. În acte Galliani va conduce. Se vor folosi însă în continuare conturile noului Prim-Ministru de la Roma. Milan-ul a avut cele mai mari performanțe alături de Berlusconi. Oare va fi și de data asta să scoată echipa din ”mocirlă” ? Se vorbește de foarte mulți jucători… Zambrotta (dat mai mult ca sigur din vară pe San Siro), Hugo Lloris (la fel si el, se spune că va veni sigur) Ronaldinho, Shevchenko, Drogba, Benzema, Mario Gomez, Mexes, Robinho, Adebayor sau van Nistelrooy … dar cine știe dacă va veni vreunul ? Milan a semnat deja cu Flamini, dar nu e de ajuns un singur jucător. Francezul a fost adus pe gratis și este un transfer extraordinar. Însă politica de transferuri dusă în ultimii ani nu arată nici pe departe forța financiară pentru a cumpăra unii dintre acești jucători despre care se tot vorbește. Nu ar trebui să ne îndoim de ea, Berlusconi are miliarde de dolari în conturi, este cel mai bogat om din Italia, dar vrea să facă multe cu bani puțini. Mult timp i-au ieșit ”pasențele”, dar s-a cam terminat perioada. Fotbalul s-a schimbat mult în ultimii 10 ani. Berlusconi a cam rămas în urmă, ăsta e adevărul, chiar dacă ne e greu să îl recunoaștem. Indiferent cine va veni sau cine nu, pe departe cel mai bun transfer făcut de Milan în ultimii ani este Alexandre Pato, care a reușit să termine sezonul cu gol la debut și cu 9 goluri înscrise în 18 apariții în Serie A. În cele două apariții din Uefa Champions League nu a reușit să înscrie niciodată.

Cafu și Serginho au declarat că se vor retrage la finalul sezonului. Dupa 5 ani, respectiv 9, petrecuți la Milanello, cei doi brazilieni au hotărât că e cazul să-și agațe ghetele în cui. Maldini va mai rămâne un sezon. Poate ca singurul trofeu care lipsește din vitrina Milan-ului, Cupa UEFA, va fi ridicată în mai 2009 tot de către căpitanul Paolo Maldini, cel care a ridicat nenumărate cupe pentru un singur club: AC Milan. Apoi poate va avea liniștea necesară să se retragă.

Acum să o luam și altfel. Ar fi câștigat oare Milan Liga în 2007 fără experiență de care a dat dovadă? Poate că nu. Să nu uitam de super-meciul făcut pe San Siro contra lui Manchester. Mulți nu înțeleg nici acum ce s-a întâmplat în 2005 și cum a pierdut Milan atunci trofeul, în condițiie în care este o echipa care a dominat anii ’90 și 2000 în fotbal. Milan este cu siguranță echipa care a dominat fotbalul european pe final de secol XX și în primii ani de secol XXI. Poate că este echipa acestei perioade mai clar decât a fost Realul echipa anilor ’50. Doar că se pare că fără niște întăriri la nivel de echipă, și poate și la nivel de ”bancă tehnică”, Milan nu mai poate face față în toate competițiile. Mulți îl susțin în continuare pe Ancelotti. Mulți îi vor pe Lippi, Rijkaard, Benitez, Spalletti și poate și Mourinho.

Nimeni nu știe cum e mai bine. Fanii nu trebuie decât să aștepte și să spere că profesionalismul de care a dat dovadă acest club ani de-a rândul, își va face și de această dată treaba așa cum trebuie.

Nu o să fie un articol prea lung, pentru că singurul lucru pe care îl voi face e să felicit pe clujeni pentru că au reușit să învingă banii lui Becali. A dat, a dat și a continuat să dea. Și a pierdut. Felicitări pentru CFR ! Nu-mi plac echipele formate aproape exclusiv din străini, dar CFR merită pe deplin acest campionat. Acum rămâne să vedem cum se vor descurca cei de la CFR Cluj în Liga Campionilor, acolo unde nu e chiar așa ușor … ei știu asta. Trebuie să-și mai aducă jucători, și nu mă îndoiesc că se vor mai investi bani acolo. Dar trebuie să aibă grijă și ce fel de jucători vor mai aduce …

Felicitări CFR !!!